VIDEO | „Nu aveam cum să jucăm o carte teritorială”

Publicat: 28/02/2023, 23:37

Adrian Severin, fost ministru de externe și fost europarlamentar, a fost invitatul lui Ion Cristoiu într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta afirmă că se dorea un echilibru între o Ucraină independentă, suverană, integrală din punct de vedere teritorial și Federația Rusă. Urmăriți aici, integral, emisiunea „Față în față cu Ion Cristoiu”

„În 1997 când eram Ministru de Externe am declarat securitatea României depinde și de integritatea teritorială, independența, suveranitatea unei Ucraine democrate. Această formulare este valabilă și astăzi.

Aveam în vedere o Ucraină care fie democrată, deci, ducă o politică pacifică și fie un stat tampon între noi și o Rusie încă mare, ale cărei apetituri imperialiste puteau oricând să renască. Era limpede că Rusia post-sovietică va urmări să obțină un statut la nivel global, post-sovietic, post-imperial, neo-imperial, un statut de prim rang la masa marilor puteri ale lumii.

Doream existe un echilibru între o Ucraină independentă, suverană, integrală din punct de vedere teritorial și Federația Rusă. Nu aveam cum să jucăm o carte teritorială. Avem de-a face cu o mică bucată din vechiul imperiu sovietic, era vorba de Ucraina Sovietică, Republica Socialistă Sovietică Ucraineană.

Această republică nu era un stat național și nici vorbă ideea națională a sovieticilor nu era aceea pe care o împărtășim noi. Republica Moldova de astăzi tot un stat post-sovietic este”, a spus Adrian Severin.

Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, pe pagina de Facebook Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate parțiale BEC prezidențiale 2024 în țară și în Diaspora. Călin Georgescu, pe primul loc....
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Vești proaste pentru Craciun. Probleme cu carnea de porc
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...